ANCA LUPES

IDOLII INDEAMNA LA EXCELENTA, NU LA RESEMNARE

Motto: “Heroes push us to excel. Their will, courage, and sacrifice can bring out the best in the world around them.” (Alter Bridge)

 

M-am ‘lovit’ zilele trecute de o piesa a celor de la Alter Bridge si mi-am adus aminte ca imi propusesem sa ascult mai mult de la trupa asta, dar mereu m-am luat cu altele.

Cum fac de obicei, m-am pus pe ascultat, cautand in acelasi timp date despre trupa, despre membri, interviuri etc.

Asa am ajuns la citatul care este motto-ul acestui post si care in romaneste se traduce asa: “Eroii ne imping spre excelenta. Vointa, curajul si sacrificiul [lor] pot scoate tot ce e mai bun din lumea care-i inconjoara.”

Motto-ul este dezvoltat in piesa My Champion si Myles Kennedy (solistul) spune: “Textul e inspirat de amintirile mele din copilarie. Eram un copil mic si nedezvoltat care trebuia sa munceasca din greu ca sa tina pasul cu cei de varsta lui. Era extrem de frustrant. Cu toate astea, auzeam mereu cuvinte de incurajare de la parinti, antrenori sau profesori. Multe dintre amintirile cu pricina s-au acumulat si le-am eliberat in acest cantec. Am putut sa aplic cateva dintre conceptele astea in viata mea de mii de ori de atunci.”

Cumva mi-a venit in minte discutia avuta cu un coleg recent intors de la conferinta de la Sibiu (EEMC), care era foarte impresionat de nivelul invitatilor internationali si a discursurilor, a modului in care se deducea ca acestia isi fac business-ul. Imi povestea reactia unui alt coleg care a zis “bai, eu ma las…” si mi-am amintit ca am auzit de multe ori asta de la artisti romani dupa cate un concert cu un nivel foarte ridicat de virtuozitate muzicala: “Ma duc acasa si arunc dracu’ instrumentul”.

M-am intrebat deabia acum de ce nu am auzit pe nimeni sa spuna: “Pfff! Ma duc si ma inchid in sala de repetitii si rup instrumentul ala, fir-ar sa fie, pana o sa sun ca aia!”

Nu stiu de unde fatalismul asta si credinta ca degeaba incercam ca oricum nu o sa ne iasa. Am cunoscut cativa dintre “aia” si va garantez ca si ei sunt oameni, au calitati si defecte ca oricare altul. Dar au o alta mentalitate si anume ca orice se poate cu conditia sa incerci suficient de mult, sa muncesti si sa nu renunti niciodata.

Stiu ca de fiecare data ii vedeti pe scena sau in videoclipuri, mandri si siguri pe ei si niciodata transpirati la sala de repetitii, cu degetele pline de sange, trantind si bufnind de cate ori nu le iese un pasaj, dar nici atunci cand le apare zambetul victoriei dupa ce reusesc ce stiu eu ce formula complicata.

Ieri am stat de vorba cu un viitor coleg care mi-a spus la un moment dat “sunt cel mai bun profesor dintre cei pe care-i cunosc” si am zambit, mi-a placut siguranta lui. Este si un tip extrem de talentat si creativ. Ca el probabil mai sunt multi, insa nu-i stiu eu (si mi-ar placea tare mult sa-i cunosc).

Insa pentru toti cei care aleg sa plece fruntea: n-o faceti. Stiti vorba mea: ai nostri sunt la fel de talentati ca si ai lor, doar ca ai lor au fost mai mult la scoala. Puneti mana pe treaba/instrument si nu va lasati, cu siguranta puteti mai mult decat va imaginati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *