UA-70778644-2
ANCA LUPES

BACKSTAGE LA ZIUA CHITARELOR 4

Scriam acum mai multi ani, pe un alt blog al meu, despre Corrado Sgandurra pe care il cunoscusem putin inainte de Ziua Chitarelor 1. Ziceam ca a trebuit sa vina un italian sa faca ceva pentru comunitatea chitaristica din Romania. Inca nu s-a schimbat nimic la capitolul asta. 🙂

Pentru cei care nu stiu ce e Ziua Chitarelor, iata descrierea in cateva cuvinte. Un festival dedicat in primul rand pasionatilor de chitara electrica (indiferent daca studiaza instrumentul sau nu) si in al doilea rand tuturor celor care sunt pasionati de muzica rock instrumentala, interpretata la cel mai inalt nivel. Festivalul se desfasoara in doua parti: in prima parte a zilei au loc masterclass-uri (lectii de chitara) pe care artistii le sustin pentru cei care studiaza instrumentul. In a doua parte (seara) are loc un concert care se incheie cu un jam session care ii implica pe toti artistii invitati. Prima editie a avut loc in 2009 la Bucuresti, in incinta Teatrului Odeon.

Intre timp Ziua Chitarelor a ajuns la editia a 4-a, proaspat incheiata, care a avut loc la Constanta. A fost cea mai de succes si sper ca de acum inainte festivalul sa se poata face in fiecare an.

AFIS ZIUA CHITARELOR 2

Nu am de gand sa fac o recenzie a festivalului, ci doar sa va impartasesc cateva ganduri legate de discutii pe care le-am avut cu artistii din festival sau nascute din observarea modului in care s-au comportat in zilele pe care le-au petrecut in Romania.

Cei sase chitaristi invitati – Frank Gambale (in prezent in trupa de acompaniament a lui Chick Corea), Bumblefoot (8 ani membru in Guns’N’Roses), Joel Hoekstra (in prezent in Whitesnake, musicalul Rock Of Ages si Trans Siberian Orchestra), Prashant Aswani (fost instrumentist in trupa lui Justin Timberkale), Tosin Abasi (membru fondator si leader al trupei Animals As Leaders) si Daniele Gottardo (despre care Steve Vai a zis anul trecut ca este chitaristul sau preferat din noua generatie) nu mai cantasera niciodata impreuna si multi nu se cunosteau foarte bine inainte sa vina in Romania. Probabil de aceea au profitat si au facut multe fotografii impreuna.

 

JH FG RT

 

Am fost curioasa sa vad cum interactioneaza intre ei si mi-a placut extraordinar de mult sa vad cum se complimentau unii pe ceilalti. Cum se felicitau dupa fiecare repetitie sau soundcheck. Cum stiau sa puna in evidenta lucrurile pe care celalalt le facea bine, cat de sincer vorbeau despre sine in fata celarlalti – fara sa incerce sa para perfecti sau macar sa evite sa vorbeasca despre chestii pe care nu le considerau perfecte la ei insisi. Foarte deschisi despre lucruri care nu le ieseau, cerand sfaturi sau pur si simplu glumind despre asta. Impartaseau filozofii de viata si am ajuns destul de curand la concluzia ca toti au avut perioade grele la inceputurile carierei lor dar nu s-au lasat. Au muncit in continuare si au avut incredere in ei si in ceea ce pot sa faca si, mai devreme sau mai tarziu, fiecare dintre ei a capatat locul meritat.

S-au interogat unii pe ceilalti despre tot felul de amanunte – de la “care e rutina ta zilnica” sau “cum iti place sa studiezi” pana la chestiuni de tehnica instrumentala si “la ce proiecte lucrezi acum”.

Pentru ca bassistul din trupa de acompaniament – Or Lubianiker – a fost repartizat la mine in masina pe traseul Bucuresti – Constanta – Bucuresti am stat de vorba ore bune despre cum un instrumentist din Israel ajunge sa fie invitat sa cante cu artisti de nivelul asta – el cantase inainte de mai multe ori cu Bumblefoot (care este si prezent in unul dinte clipurile trupei in care Or canta – Yossi Sassi Band, cu care dealtfel a fost prezent in concert la clubul Control din Bucuresti la inceputul anului) dar si cu Marty Friedman. Un tip extrem de serios si focusat care stie exact ce vrea si face totul ca sa-si atinga obiectivele. Are 27 de ani.

Misiunea trupei de acompaniament (alaturi de Or au mai fost tobosarul Craig Blundell din trupa lui Steven Wilson si Alessandro Bertoni la clape) nu a fost dintre cele mai usoare. Ei au trebuit sa invete 3 ore de repertoriu (si nu dintre cele mai simple si usor de retinut partituri!) in mai putin de o luna. Iar Or s-a ambitionat sa la retina si sa nu cante dupa stime.

In orele pe care le-au petrecut la Teatrul de Stat, asteptand sa le vina randul la masterclass-uri, cei sase chitaristi au facut numeroase jam sessions la rece, si-au admirat unii altora chitarele si au povestit amintiri din turnee. Nu chiar toate amintirile din turnee – in cabina mai eram eu si sotia lui Bumblefoot, dar s-a ras mult. 🙂

Dupa masterclass-uri au dat autografe si au facut poze cu aproximativ 100 de persoane. Cu zambetul pe buze, fara nici o strambatura din nas sau semn de nerabdare.

Ii spuneam la un moment dat lui Frank Gambale ca e minunata ocazia pe care festivalul o da celor care studiaza chitara sa poata avea acces gratuit la informatie provenita de la cei mai buni in domeniu. El a raspuns; “Nu-i asa? E o nebunie, cand am crescut eu nu am avut acces la asa ceva.” Am derulat in minte anii si am realizat cat de putine surse de informatie aveau instrumentistii pe vremea cand el (si altii ca el) erau tineri si cat de mult efort trebuiau sa depuna pentru a face performanta. Acum gasesti mii de ore de tutoriale video pe internet despre cum sa canti la chitara in toate felurile si in toate stilurile. Zeci de ani in urma, tot ce aveai la dispozitie erau urechile proprii, creierul din dotare si cele doua maini si doar cu asta trebuia sa incerci sa-ti dai seama “cum se face”. Sa mai zic ca Frank nu numai ca si-a dat seama cum se face, dar a si inventat tehnici noi care acum se studiaza la scolile de muzica moderna?

Joel Hoekstra s-a invartit ca un leu in cusca in jurul scenei de cand a terminat problele de sunet si pana a intrat in scena (adica minim 3 ore). M-am prins ca era emotionat si putin ingrijorat ca va urca pe scena cu un recital din piese proprii pe care nu le cantase cam de multicel. A framantat chitara continuu insa a si ascultat ceilalti artisti (inclusiv pe cei romani) care au urcat pe scena. La finalul recitalului Platonic Band a venit direct la Nicu Patoi facand gestul acela de matanii batute in aer in semn de respect si apreciere a actului artistic. A dat apoi mana cu Nicu si l-a felicitat. Nu cred ca se cunoscusera inainte (de ziua aceea). Mi-am dat seama insa ca n-am vazut niciodata scena asta intre doi artisti din Romania.

In ciuda emotiilor Joel a avut unul dintre cele mai apreciate de public recitaluri ale serii.

I-am auzit (in diverse variante) pe fiecare spunand cat de recunoscatori sunt pentru viata pe care o au, pentru ca au ajuns sa poata trai bine facand ceea ce iubesc cel mai mult. Prashant: “In fiecare zi sunt recunoscator pentru viata pe care o am”. Tosin: “Nu-mi vine sa cred ca pot face ceea ce-mi doresc mai mult si sa fiu platit pentru asta. Daca n-as face muzica, nu stiu ce m-as face.”

Bumblefoot a nu a mai reusit sa ajunga la hotel sa se odihneasca intre masterclass si concert, asa ca a fost “pe treaba” de dimineata si pana la miezul noptii. Dupa ce concertul s-a incheiat a ramas langa scena dand autografe si facand poze cu oricine dorea. Am intrebat-o pe sotia lui daca nu e momentul sa ii ajutam sa ia echipamentul si sa se indrepte spre restaurantul unde urma sa luam cina, insa ea mi-a spus: “Nu va pleca pana n-o sa dea ultimul autograf si n-o sa faca ultima fotografie. Pur si simplu asa e el, nu vrea sa dezamageasca pe nimeni.”

Am vrut sa scriu lucrurile astea pentru ca – asa cum vorbam si cu Or Lubianiker la un moment dat – acum sunt multe surse de unde poti invata sa canti la un instrument, dar nimeni nu prea te invata cum si ce sa faci ca sa-ti construiesti o cariera din meseria asta. Cum sa te porti, cum sa te promovezi, ce gen de atitudine sa ai vizavi de job-urile pe care le primesti sau pe care ti le doresti. Cum sa relationezi cu angajatorii si cu toti cei implicati. Sau cum sa te mentii in top, odata ajuns acolo. Cu cat esti mai sus, cu atat presiunea si pretentiile sunt mai mari si trebuie sa muncesti sustinut pentru a-ti pastra pozitia.

E o lume dura, cu concurenta acerba si micile detalii fac diferenta.

Dar ca s-o spun in cateva cuvinte: fa ceea ce-ti place, dar munceste mult si cu deicatie. Fii generos – cand ai ajuns la un nivel inalt nu te uita in jos la ceilalti ci ridica-i pe toti la nivelul tau. Eu astept cu nerabdare sa vad primul chitarist roman care va ajunge in big league. Succes! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.